INSIDE OUT (2015)

TOP 5 animatii ALTFEL | 102
Rating:
9.7/10
9.7

Movie Info

  • Release Date: 19 iun., 2015
  • TOP 5 animatii ALTFEL

Movie Story

Un om vede de-a lungul vieții peste 3000 de filme. Cu siguranță, multe dintre ele sunt animații, totuși, doar câteva rămân cu noi, the great ones sau măcar cele puțin mai… altfel. Aici, la Cinemania, am aruncat un ochi peste diverse astfel de filme și am ajuns la INSIDE OUT.

Inside Out este una dintre animațiile cu cel mai puternic mesaj, aceasta fiind aprobată atât de psihoterapeuți, cât și de critici, câștigând, printre altele, Oscarul, Globul de Aur și BAFTA pentru cel mai bun film de animație în 2016.

Pe noi ne-a cucerit felul în care emoțiile care sunt considerate atât de complicate de către unii, au fost prezentate  într-o manieră prietenoasă și simplă, numai bună să îți dea o mână de ajutor în a înțelege puțin misteriosul mecanism după care ne ghidăm viața de zi cu zi. 

Principala eroină este Railey, o fată care încearcă să facă față emoțiilor ei: Bucurie, Tristețe, Teamă, Furie și Dezgust. Acestea cinci monitorizeaza viata lui Riley și gestionează răspunsurile sale prin operarea unui panou de comandă plin de manete și butoane, ceva combinație între USS Enterprise și PlayStation 4.
Riley poate ajuta atât adulții, cât și copiii să vadă că de-a lungul timpului valorile noastre morale pot evolua și că este normal să simțim emoții diferite – trebuie doar să le ținem sub control și să găsim un echilibru.

Atenția pe care Pixar o oferă animației ne surprinde în mod constant. De exemplu, în cazul acestui film, Furia citește un ziar al cărui titlu de pe prima pagină se schimbă în funcție de ce se întâmplă în ziua lui Railey, aura Bucuriei capătă o umbră albăstrie în momentul în care acceptă Tristețea, dându-și seama că un moment de fericire nu poate fi savurat la adevărata sa valoare fără un moment de supărare și tot așa. Cu cât suntem mai atenți la micile schimbări din film, cu atât Inside Out ne fascinează mai tare.

Tu ce părere ai de acest film?

Trailers & Videos

trailers
x

TOP 5 animatii ALTFEL

TOP 5 animatii ALTFEL

Reviews ( 0 )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x