Povestea jucăriilor.

Jucăriile de pluș “UGLY DOLLS” au apărut de fapt acum 18 ani. Daa, știm, a trecut mult timp de atunci și sunt chiar mai în vârstă decât unii dintre noi. Probabil că sunteți curioși cum a avut cineva ideea de a crea niște jucării ușor deformate și imperfecte, însă foarte adorabile, într-o lume unde păpușile sunt foarte îngrijite și foarte aranjate.

Totul a început cu o scrisoare. Da, o simplă scrisoare scrisă de un tânăr, Horvath, pentru iubita sa, Kim, care a trebuit să se mute pentru că viza sa de student îi expirase. Bine, bine, dar cum s-a ajuns la jucării?

Well, în scrisoarea sa, Horvath i-a desenat lui Kim un mic “animăluț” pe Wage, cea care apare și în film, iar sub ea a scris “o să încerc ca visele noastre să devină realitate și ca noi să fim iar împreună”.

Cââât de drăguț este asta? Și stai, ca și surpriză, Kim i-a cusut ,”animăluțul” simpatic din scrisoare și i l-a trimis prin poștă. Horvath i-a arătat prietenului său, deținătorul revistei și a magazinului ,,Giant Robot’’ cadoul de la prietena sa, iar acesta i-a propus să îi confecționeze mai multe jucării pentru a la pune în vânzare în magazinul său. Horvath a revenit cu o scrisoare pentru Kim în care îi spunea să îi trimită mai multe jucării, care în timp s-au diversificat și s-au vândut în lumea întreagă. Așa a apărut brandul “UGLY DOLLS”. Actually, dacă stăm să ne gândim puțin e chiar o poveste romantică… . Totuși, povestea ca povestea, dar ce s-a întamplat cu cei doi? S-au căsătorit și acum se pot numi părinții “UGLY DOLLS”.

 

Povestea filmului

Bine, Bine… păpușile sunt adorabile… dar care e treaba cu aventura lor?

Într-un univers ascuns, jucăriile prind viață și sunt create pentru a fi perfecte. Cele imperfecte și deformate ajung să fie exilate în orășelul Uglyville. După cum îi spune și numele, acolo ciudățenia este la ordinea zilei, iar frumusețea așa cum o vedem noi e sărbătorită dincolo de aparențe. Moxy, cea roz cu 3 bucle și 3 dinți întotdeauna s-a întrebat ce se află dincolo de granița orașului ei, cu toate că primarul orașului Ox, a încercat să o convingă că lumea perfectă de afară este un mit. Totuși, alături de prietenii ei, Lucky Bat, Ugly Doll, Wage și Babo reușesc să descopere Perfection, un oraș în care mai multe păpuși normale sunt antrenate conform celor mai înalte protocoale și odată cu absolvirea cursurilor sunt trimise mai departe în Lumea Reală, pentru a primi iubirea copiilor. În Perfection, cei 5 ajung să fie subiectul planurilor răutăcioase puse la cale de Lou, cel responsabil de antrenarea recruților. Vor scăpa cu bine? Ah…trebuie să aflăm pe 10 mai când filmul intră în cinematografele din toată țară însă numele din România ‚ PĂPUȘI ÎN BUCLUC, ne duce cu gândul că vor avea ceva aventuri.

Să cunoaștem personajele!

Ea e Moxy! O păpușă roz cu 3 bucle și 3 dinți. Moxy este lidera grupului, super curioasă din fire și cu o încredere uriaașă. Ea întotdeauna reușește să îi facă pe ceilalți să se simtă bine în pielea lor, exaact așa cum sunt.  Curiozitatea lui Moxy este legendară și se pare că ea este cea care îi convinge pe toți să plece în marea aventură. Succes, Moxy! Îți ținem pumnii!

Cu totii știm că nu poți să pleci într-o aventură fără un prieten de încredere alături. Uite-l și pe Ugly Dog! Câinele și cel mai bun prieten al lui Moxy. Albastru, cu un dinte în plus față de stăpâna sa și cam ciclop, adică cu un singur ochi și acela fioros, Oxy are o super zgardă cu toate gadget-urile pe care ți le poți imagina. Hmm… parcă și nouă ne-ar plăcea o zgardă de tip Bat-Belt pentru cățelul de acasă. Ar fi chiar interesant…..

Alături de ei e și Wage, păpușa portocalie cu 2 colți ascuțiți ca ai unui vampir. Wage e  bucătarul grupului, cel pe care îl poți găsi întotdeauna gătind ceva pentru prietenii săi. Până la urmă, cum poți să pleci într-o aventură pe stomacul gol? Da! Nu poți! Și dacă aventura e cam lungă și ți se face foame iar? Ei bine… iei bucătarul după tine ca să fii sigur. Wage, bine ai venit în grup!

De Babo, gri, cu 2 ochi mari și galbeni nu ai cum să nu te îndrăgostești. Asta pentru că e cel mai grăsuț din grup și seamănă perfect cu acel prieten mereu înfometat, chiar și după ce a terminat de mâncat… . Până la urmă, dacă vine Wage, Babo trebuia neapărat să apară și el. Totuși, este și cel mai îndemânatic dintre ei, gata să rezolve orice situație. Să sperăm că va reuși să își ajute prietenii!

Ca în fiecare grup trebuie să existe și unul mai înțelept. Eei, el este Lucky Bat, roșu, cu 3 colți, mereu gânditor și un super sfătuitor, singurul defect al său fiind încrederea în sine. Până la urmă, dacă intră în bucluc el poate să zboare… prietenii lui mai greu. Cu toate astea, toată lumea îl respectă pe Lucky Bat și îi ascultă sfaturile. Voi aveți un astfel de prieten înțelept?

 

Acestea fiind spuse, credem că “UGLY DOLLS” o să fie o noua animație grozavă. Noi abia așteptăm să o vedem în cinema. Și pregătiți-vă pentru un nou atac al jucăriilor de pluș și al brelocurilor colorate. Vă avertizăm, invazia cu Moxy-uri roz este aproape!

 

Cu voi a fost Sabina!

Pe data viitoare