Hugh Jackman se întoarce pe marile ecrane. Nu, nu ca Wolverine, ci ca un aventurier neînfricat care a străbătut lumea în lung și în lat. Gata? V-am atras atenția? Ei bine, vorbim despre HAIOS ȘI BLĂNOS. Ce? Nu prea se pupă Wolverine cu ideea de haios și blănos? După ce l-am văzut cântând alături de Zac Efron, nimic nu ne mai surprinde. Dar stați liniștiți! Filmul este bun, ne-a atras atenția încă de la început și abia așteptăm să îl vedem. A intrat în topul nostru de animații și chiar credem că va fi surpriza anului 2019, însă ce este, mai exact, MISSING LINK? Vă spunem imediat.

 

Prezentare poveste

După cum v-am mai spus în celelalte materiale ale noastre, MISSINK LINK ( sau HAIOS ȘI BLĂNOS, așa cum va fi distribuit în cinematografele din țară ) spune povestea unui monstru mare cât un munte, dar simpatic precum un cățeluș. De-a lungul timpului, specia sa, cunoscută sub fel și fel de nume, cel mai răspândit fiind Bigfoot, a fost mereu vânată de oamenii care erau speriați de înfățișarea lor. Sărăcuții au fost nevoiți să se ascundă în munți, departe de oameni. Rămas singur, Susan ( da, ăsta e numele monstrului ) îl angajează pe unul din cei mai cunoscuți aventurieri: Sir Lionel Frost pentru a-l călăuzi tocmai până în partea cealaltă a globului pentru a-și întâlni verii Yeti. Ce l-a făcut, mai exact, pe Nea Frost să accepte scrisoarea misterioasă primită? Păi, simplu: o fi fost el cunoscut, dar datorită unor… eșecuri… frații de breazlă au cam început să facă mișto de el. Scrisoarea de la Susan aducea cu ea potențialul reabilitării imaginii sale așa că de ce nu să pornească spre Pacificul de Nord-Vest? Nu mică i-a fost mirarea când a aflat cine este, de fapt, Susan, dar trecem peste. Acum, ok… ajunsul în Valea Shangri-La ca ajunsul, dar cum faci o ființă de 2.5 metri înălține, 280 de kg, plină de păr și nu prea obișnuită cu treburile oamenilor să treacă neobservată? Asta provocare! Însă o provocare frumoasă, ce putem spune? Lor li se alătură și Adelina Fortnight, singura persoană care avea harta către locația mult dorită. Cei trei au parte de aventuri care mai de care legând o prietenie minunată și descoperind împreună minunile și legendele lumii.

 

Prezentare studio

Acum ca am vazut povestea hai sa aflam cate ceva si despre cei ce fac filmul. Povestea studioului Laika a început la sfârșitul anilor ‘90, cu Will Vinton Studios, o companie cunoscuta pentru filmele și reclamele sale stop-motion. În timp, afacerea a început să scârțâie și lucrurile nu mai mergeau la fel de bine, moment în care a pășit în scenă Phil Knight, co-fondator Nike, care a cumpărat întreaga companie și a rebranduit-o sub numele faimoasei cățelușe lansate în spațiu de sovietici în 1957. Ah, înca un mic detaliu: aceasta cumpărare în totalitate a venit după ce, în 1998, Phil a cumpărat 15% din acțiunile studiourilor pentru ca fiul său, Travis, să poată deveni animator. Ce nu face tata pentru băiatul lui, nu? Phil a investit peste 180 de milioane de dolari în noul studio, dar banii nu sunt suficienți pentru a te afirma în fața Hollywoodului. Aici a intervenit Travis, care a facut ca întreaga investiție să merite până la ultimul bănuț. Prin creativitatea sa, Laika a devenit un competitor puternic pentru deja renumitele studiouri Pixar si DreamWorks. “Suntem niște nonconformiști. Lucrăm într-o industrie care este dominată de francize și continuări, prequeluri si remake-uri, dar suntem devotați să aducem povestiri noi și originale “, a declarat, la un moment dat, Travis Knight.

 

Prezentare concept animatie stop-motion

Stop motion ( de asemenea, cunoscut sub numele de “stop cadru” ) este o tehnică de animație care face ca obiectele din jurul nostru să pară a se deplasa de unele singure. Obiectul este mutat cu pași mici, între cadre fotografiate individual, creând iluzia de mișcare atunci când o serie de cadre sunt rulate ca și o secvență continua. Pe vremea cand CGI-ul era încă un vis frumos, tehnica asta a fost cheia spre crearea unor efecte speciale. De la King Kong-ul din 1933, până la filmele Star Wars, Căutătorii arcei pierdute sau Terminator. Bineînțeles că exista mai multe tipuri de tehnică stop-cadru ( cutout animation, stereoscopic stop-motion și go motion ), însă, sincer, nouă cel mai greu ni se pare că e de lucrat cu păpuși deoarece au atât de multe părți mobile și cu toate că sunt mobile, trebuie să fie în stare să își mențină o anumită poziție până când poza este făcută. Ca idee: pentru Jack Skellington ( The Nightmare Before Christmas ) au fost făcute peste 400 de capete cu diverse emoții, acestea fiind schimbate manual de la un cadru la altul. Toată munca asta a făcut ca producția filmului să dureze 3 ani pentru a fi gata. Un alt exemplu pentru cât de multă muncă este depusă într-un astfel de film este scheletul gigant ( mna, ne cam legăm de scheleți ) din Kubo and the Two String care a fost chiar un gigant de 181 de kg, 4,8 m înălțime, făcut manual, fiind cea mai mare păpușă stop-motion construită vreodată. 70 de săbii unice au fost create special pentru craniu, iar armura lui este făcută din peste 1000 de oase individuale. Un schelet gigant învelit în oase – cât de badass să fii?!

 

Eu am fost Bianca!

Pe data viitoare!