Bună tuturor!

Știm cu toții că un supererou nu vine singur, ci la pachet cu niște adversari pe măsură. E logic, nu ? Cu cât ești mai șmecher, cu atât sunt și adversarii tăi mai șmecheri. Până la urmă, dacă ne uităm bine de tot în spate, cele mai apreciate filme cu supereroi de până acum au avut cei mai faini antagoniști/răufăcători ( Da, Joker, despre tine vorbesc… Și tu Baine, nu te face că nu mă auzi ! )

Treaba stă cam așa: supereroul trebuie să fie puțiiiiin mai bun decât adversarul, ca să iasă un show bun, nu?

Vorbind de show-uri, SHAZAM vine pe marile ecrane și promite să ne ofere un spectacol fantastic. Noi am cam vrea să știm de ce e în stare tipul ăsta să facă, așa că aici, la CINEMANIA, v-am pregătit un TOP 5 ADVERSARI cu care s-a luptat SHAZAM.

  1. Captain Nazi

Acest adversar s-a făcut cunoscut încă de pe vremurile îndepărtate în care SHAZAM era cunoscut sub numele de Captain Marvel. A debutat în 1941, în revista Master Comics

Numai auzind numele său ne putem da seama că adversarul este un tipar al controverselor. Imbatabilul Căpitan Nazi a fost modificat genetic de către tatăl său și transformat într-o unealtă de război a lui Adolf Hitler în cel de al Doilea Război Mondial ( și când te gândești că unii tați își duc fiii la fotbal… ăsta a fost mai diferit)

Înzestrat cu o forță extraordinară, o viteză remarcabilă și abilitatea de a zbura datorită unor substanțe speciale, Căpitanul Nazi ucide în masă conform ordinelor primite.

Luptele dintre el și SHAZAM vor apărea de mai multe ori în diverse benzi desenate. Nouă ni s-a părut foarte faină confruntarea legendară în care Nazi, văzând că poate fi înfrânt de SHAZAM, a atacat doi civili, bunic și nepot și a ucis bunicul, scăpând de SHAZAM. SHAZAM a reușit, însă să-l salveze pe copil după ce i-a oferit o parte din puterea lui, puștiul, sub numele de Freddie Freeman devenind Captain Marvel Jr./Shazam Jr.

Cei doi purtători ai puterii lui SHAZAM își vor lua ulterior revanșa împotriva Căpitanului Nazi care, chiar dacă cel de-al Doilea Război Mondial se încheiase, visa să cucerească lumea și să facă cel de-al Treilea Reich ( Celui de-al Treilea Regat ).

  1. Cele 7 Păcate Capitale 

Un nume destul de sofisticat, nu? Știți cum în filme e mereu câte o gașcă a tipilor răi, care împreună aproape sunt invincibili? Așa e și gruparea asta dubioasă, o să vedeți imediat de ce.

Cei 7 Dușmani ai Omenirii sau Cele 7 Păcate Capitale sunt: Pride ( Mândria ), Envy ( Invidia ), Greed ( Lăcomia ), Anger ( Furia ), Sloth ( Lenea – de asta suferim cu toții mai ales luni dimineața ), Gluttony ( Materialismul ) și Lust ( Pofta ).

De unde vin ele, habar nu avem. Nici benzile desenate nu lămuresc treaba asta. Aceste ”păcate” ruinau lumea asta până când Vrăjitorul SHAZAM le-a închis în niște pietre cu forme ciudate în Peștera Eternă ( același loc unde protagonistul va deveni SHAZAM ).

Acești demoni au scăpat de mai multe ori din închisoare, cel mai adesea cu ajutorul unui alt rău-făcător. Cam profitori, nu? Într-un episod, Regele Kull i-a eliberat, plănuind să distrugă lumea și să-l împietrească pe Billy Batson, puștiul care poseda puterea lui SHAZAM, însă Kull a fost învins, iar demonii închiși la loc.

SPOILER ALERT! Tot acești demoni, mai târziu, îl vor ucide pe Vrăjitorul SHAZAM și vor încerca să-l corupă pe Billy Batson, fără succes, însă. Sanctuarul este reconstruit, iar demonii închiși o dată pentru totdeauna.

  1. Mr. Mind 

Mr. Mind este unul dintre cei mai vechi adversari ai lui SHAZAM.

Mr. Mind este un vierme ( nu, nu din cămin, calm down ) de pe planeta Venus înzestrat cu abilități telepatice. Pentru o ființă atât de micuță, a fost capabil să facă ceva ce nu se mai întâmplase până atunci și anume să strângă toți adversarii lui SHAZAM într-un fel de grupare numită Societatea Monștrilor Malefici ( de parcă unul nu era îndeajuns, toți la grămadă ca la reduceri la tigăi ), însă asta era doar o parte a planului său măreț.

A invadat întreg Pământul cu ajutorul Dr. Thaddeus Sivana care a creat o armată de viermi ( Imaginați-va o Mafie Siciliană, chiar mi se pare funny ). Cei doi s-au folosit de vărul bogat al lui Billy, Sinclair Batson. SHAZAM a aflat de această mișcare și, după ce aproape a fost înfrânt în lupte crâncene, a trimis viermii într-un fel de gaură neagră a spațiu-timpului.

Mr. Mind nu s-a oprit aici. Cu toții știm că omizile devin mai târziu niște fluturi minunați – nu și în cazul acesta. Devenit o molie înfiorătoare, Mr. Mind își dorea să își încarce puterea hrănindu-se cu energia universelor paralele. Acesta a fost înfrânt de Supernova și Booster Gold, prieteni buni de-ai lui SHAZAM și trimis înapoi în timp, unde va fi descoperit și întemnițat, astfel că totul va rămâne neatins.

  1. Dr. Thaddeus Sivana 

Un adversar iconic al lui SHAZAM, Sivana este prototipul savantului nebun care are ceva personal cu SHAZAM.

Dr. Thaddeus Sivana era inițial un om cinstit care a fost influențat de birocrație și corporatism să devină rău. Adevărul e că și eu când văd coada la abonamente reduse pentru studenți, nu mai sunt foarte de treabă. Este portretizat mai târziu ca fiind pe planeta Venus, în exil, locul unde își face planurile malefice pentru a-l distruge pe SHAZAM. El se folosește de tehnologie avansată pentru a-l ataca pe SHAZAM, dar de obicei preferă să se alieze cu alți adversari de-ai lui SHAZAM precum Mr. Mind sau Black Adam deoarece nu e un om impunător ( se vede asta, nu?) În planurile lui este ajutat de copiii săi, Beautia, Magnificus, Georgia și Thaddeus Sivana Jr. ( o familie neobișnuită, mai ceva decât familia Addams )

Memorabilă va fi una dintre luptele prezentate în seria animată. Sivana voia să devină mai puternic decât SHAZAM, reușind să obțină niște puteri fantastice. SHAZAM, alături de Batman, s-a confruntat cu Sivana și au reușit să-l înfrângă. ( Era clar, oricum: unde e Batman e rost de acțiune )

Uitându-ne însă cu atenție la trailer-ul filmului SHAZAM care va fi lansat curând, îl putem vedea pentru câteva secunde pe Sivana reușind să pareze lovitura puternică a lui SHAZAM. Ce spuneți despre asta? A trecut Sivana pe la sală sau a putut inventa un costum care să-l facă de neoprit?

  1. Black Adam 

Teth-Adam a fost prima persoană care a primit puterea de la Vrăjitorul SHAZAM. Deși inițial era un erou al poporului egiptean, familia sa a fost ucisă de un preot egiptean. Drept răzbunare, a răsturnat întregul sistem de conducere al țării sale și s-a autoproclamat conducător al Egiptului, motiv pentru care Vrăjitorul SHAZAM i-a închis sufletul și puterile. El s-a reîncarnat în descendenții săi, părând să lupte pentru bine cot la cot cu Shazam dar întotdeauna, se pare, se răzvrătea și ajungea să se autodeclare conducător.

Acesta s-a căsătorit cu Isis și a devinit cumnatul lui Osiris ( vă dați seama ce mese în familie aveau ei? Hey, Anubis, dă-mi și mie sarea, te rog ), însă a pierdut această familie miunată din cauza Celor 4 Călăreți. Black Adam a plecat să-și răzbune familia, dar SHAZAM a intervenit.

Abia în momentul în care SHAZAM a reușit să schimbe cuvântul magic pe care Black Adam îl rostea ca să-și activeze puterea, lupta a fost câștigată.

Acesta a fost topul nostru, dragi prieteni. Ce să mai, SHAZAM e bine de tot dacă a reușit să bată fel de fel de indivizi, care mai de care mai uman, mai extraterestru. Dar voi, cinefililor, ce ziceți? Cum o să fie lupta cu Thaddeus Sivana din film? Se va bate SHAZAM în film doar cu Dr. Thaddeus Sivana? Mai apare vreun bad-guy cu niște bad-vibes? Strângeți-vă prietenii și puneți pariurile, SHAZAM is ready to rumble!

Lăsați-ne părerile voastre în comentarii!

Rebeca Sîrbu

Comment List

Lasă un răspuns